CONVENŢIA nr. 190*) din 21 iunie 2019 privind eliminarea violenţei şi a hărţuirii în lumea muncii, adoptată de Conferinţă în cadrul celei de-a o sută opta sesiuni, Geneva, 21 iunie 2019
emitent: Act Internațional
data vigoare: 02 aprilie 2024
publicat în: Monitorul Oficial nr. 285 din 02 aprilie 2024
data vigoare: 02 aprilie 2024
publicat în: Monitorul Oficial nr. 285 din 02 aprilie 2024
*) Traducere.Preambul
Conferința generală a Organizației Internaționale a Muncii,
convocată la Geneva de către Consiliul de administrație al Biroului Internațional al Muncii și reunită în cea de-a 108-a sesiune (centenară) la 10 iunie 2019 și
reamintind faptul că Declarația de la Philadelphia afirmă că toate ființele umane, indiferent de rasă, credință sau sex, au dreptul să se bucure atât de bunăstarea lor materială, cât și de dezvoltarea lor spirituală în condiții de libertate și demnitate, de securitate economică și egalitate de șanse și
reafirmând relevanța convențiilor fundamentale ale Organizației Internaționale a Muncii și
reamintind alte instrumente internaționale relevante, cum ar fi Declarația Universală a Drepturilor Omului, Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice, Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, Convenția internațională privind eliminarea tuturor formelor de discriminare rasială, Convenția privind eliminarea tuturor formelor de discriminare împotriva femeilor, Convenția internațională pentru protecția drepturilor tuturor lucrătorilor migranți și ale membrilor familiilor acestora și Convenția privind drepturile persoanelor cu dizabilități și
recunoscând dreptul fiecărei persoane la o lume a muncii fără violență și hărțuire, inclusiv violență și hărțuire bazate pe gen, și
recunoscând faptul că violența și hărțuirea în lumea muncii pot constitui o încălcare sau un abuz la adresa drepturilor omului și că violența și hărțuirea reprezintă o amenințare la adresa egalității de șanse, sunt inacceptabile și incompatibile cu munca decentă și
recunoscând importanța unei culturi a muncii bazate pe respectul reciproc și demnitatea ființei umane în prevenirea violenței și hărțuirii și
reamintind faptul că statele membre au o responsabilitate importantă în promovarea unui mediu general de toleranță zero față de violență și hărțuire pentru a facilita prevenirea unor astfel de comportamente și practici și că toți actorii din lumea muncii trebuie să se abțină, să prevină și să abordeze violența și hărțuirea și
recunoscând că violența și hărțuirea la locul de muncă afectează sănătatea psihologică, fizică și sexuală, demnitatea și mediul familial și social al unei persoane și recunoscând că violența și hărțuirea afectează, de asemenea, calitatea serviciilor publice și private și pot împiedica persoanele, în special femeile, să acceseze, să rămână și să avanseze pe piața muncii și
constatând că violența și hărțuirea sunt incompatibile cu promovarea întreprinderilor durabile și au un impact negativ asupra organizării muncii, a relațiilor la locul de muncă, a gradului de implicare a lucrătorilor, a reputației întreprinderii și a productivității și
recunoscând că violența și hărțuirea bazate pe gen afectează în mod disproporționat femeile și fetele și recunoscând că o abordare incluzivă, integrată și sensibilă la dimensiunea de gen, care abordează cauzele și factorii de risc subiacenți, inclusiv stereotipurile de gen, formele multiple și intersecționale de discriminare și relațiile inegale de putere bazate pe diferența de gen, este esențială pentru a pune capăt violenței și hărțuirii în lumea muncii și
constatând că violența domestică poate afecta ocuparea forței de muncă, productivitatea, sănătatea și siguranța și că guvernele, organizațiile patronale și sindicale și instituțiile de pe piața muncii pot contribui, ca parte a altor măsuri, la recunoașterea, oferirea unui răspuns și abordarea impactului violenței domestice și
după ce a decis cu privire la adoptarea anumitor propuneri privind violența și hărțuirea în lumea muncii, care se află la al cincilea punct pe agenda sesiunii, și
stabilind că aceste propuneri vor lua forma unei convenții internaționale,
adoptă astăzi, la douăzeci și unu iunie două mii nouăsprezece, următoarea convenție, care va fi denumită „Convenția privind violența și hărțuirea, 2019“:I. DEFINIȚIIArticolul 11. În sensul prezentei convenții:(a) expresia „violență și hărțuire“ în lumea muncii se referă la o serie de comportamente și practici inacceptabile sau amenințări ale acestora, indiferent dacă au loc în mod izolat sau repetat, care au scopul de a genera, generează sau pot genera un prejudiciu fizic, psihologic, sexual sau economic și includ violența și hărțuirea bazate pe diferența de gen;(b) expresia „violență și hărțuire bazată pe diferența de gen“ înseamnă violență și hărțuire îndreptate împotriva persoanelor din cauza sexului sau genului acestora sau care afectează în mod disproporționat persoanele de un anumit sex sau gen și include hărțuirea sexuală.2. Fără a aduce atingere alineatului (1) literele (a) și (b) din prezentul articol, definițiile din legile și reglementările naționale pot să prevadă un concept unic sau concepte separate.II. DOMENIU DE APLICARE
Ultima actualizare: 04/26/2025
Despre accesul electronic la legislația națională
Sursa datelor: legislatie.just.ro
Conține informații publice în baza legislației privind drepturile de autor, drepturile conexe și legislația privind privind datele deschise și reutilizarea informațiilor din sectorul public
Despre accesul electronic la legislația națională
Sursa datelor: legislatie.just.ro
Conține informații publice în baza legislației privind drepturile de autor, drepturile conexe și legislația privind privind datele deschise și reutilizarea informațiilor din sectorul public